Aburul dimineții înzăpezite
Poezia. Cum te frânge, cum te înlănțuie, cum te țintuiește de ea o dată ce-o descoperi! Parte din tine zăcută atât așteaptă, să iasă la lumină. Răvășind totul. Să uiți de tine, te întrebi cine ești, cine mai rămâi de-ți ia din tine bucată cu bucată. Te simți precum Prometeu! Sacrificiul suprem pentru focul promis. I te dărui. De mă întrebi, voi spune nu. De mi-o ceri, voi spune nu. Pe mine cine mă va elibera......printre puncte de suspensie. S-ar pierde până și muzica...ar rămâne glasul tânguirii ce-ți arde trupul dezbrăcat de mantia ce te acoperea. Unde-i floarea de cireș s-o îmbraci tu în imagini, să-i dau scriitură eu! S-o dăinuie peste iarna-nzăpezită, încălzită de aburul dimineții, adulmecându-și dulceața senină a frumuseții.