Clopot de floare încins
Abia inceputa vară se înmiresmase luându-i primăverii florile deschiderii. Parfumul ei, prin aer plutind, ieșea ca dintr-un clopot de floare încins, alungând somnul nopții. Și ziua dogorea căutând ascunziș printre umbre. Rațiunea își invoca propriile-i gândiri, în zadar. Noaptea trezită din adormire călătorea nestingherită printre doruri ce-o ardeau pe dinăuntru. Ce vară mai e și asta, cu focul ei prins în memorii! Ce liniștită și vioaie fuseesee iarna ninsă și căldura lumânării, primăvara de prin grădini. Răcorindumi-se la fereastră, de căldura de peste zi nu mă izbăvește. Și dorurile toate se adună gemând în nopțiile ce-mi vorbesc o altă limbă, Ce anotimp este acesta ce își strigă focul prin timp de nu-și mai are timpul rostul lui! Ca un clopot de floare încins se înalță. Ce nume porți, și cine ești printre celelalte flori? Ți-e ramul plin, te deschizi toată, cerând lumină și apă, Îi aud bătăile inimii în picături curgând. Înflorind, se aprinse. Eu arzând, tu în ape căzând, aprinsesărăm focul fără chip. Lacul cu nuferi mă cheamă din nou să ascult povestea lui. Floarea de nufăr se aprinse înflorind, răsărise cuprinsă de ape.
16 Iunie, 2023