De unde să fi știut
că îți sunt dragă, de unde să fi știut că dispare o lume întreagă, că noaptea își pierde din farmec, că mă aștepți și tu, de unde să fi știut? Ce zi! Și ce gând mă răscolește, pe ce cărări mă poartă a minutului secundă! Ce tot îmi cântă poeții visul unei nopți de vară? Au nu știu ei oare cum iarna își așterne iubirea din poveste, cu fiecare fulg de nea ce-n zăpezeste garduri garduri, lumini și umbre, tăceri rostite-n glasuri tăcute, căldura unui vers ce străbate lumi de mult apuse, însuflețind-le cu fiecare cântec! De unde să fi știut că aștept să se deschidă dimineața o ușă înspre visul nopții? De unde să fi știut că e mult prea greu? Că mai bine aș fi tăcut cum tac munții, așteptându-și trezirea dimineții să le mângâie zorile unui nou început...de unde să fi știut?