Lacul cu nuferi
mă chemase, un pod al florilor peste ape s-a deschis ca într-un vis, să ne aducă mai aproape. Porniserăm amândoi să ne întâlnim la jumătatea lui.
Abia pășind, cu sfială, printre florile-n culori, te vedeam venind. Cum aș vrea să fi ajuns deja, visez printre nuferi la atingerea ta. De unde această chemare a lacului cu nuferi ce își așternuse floarea. Ca un covor în culori mă ducea înspre tine. Era un pod al iubirii deschis peste ape, să-și poarte îndrăgostiții pașii unul înspre celălalt. Frumoasă și îndrăzneață și plină de dorință, iubirea ni s-a arătat la față. Rămân mut de uimire! O știi și nu, să-ncerci să i te-mpotrivești ar fi o nebunie! Cât e de frumoasă, părea înstelată de frumoasă ce era. În magia ei, pășind ca o zeiță, m-a fermecat pe dată. În taină o privesc, o simt cum mă-nvăluie. Mă prinde al ei glas, timid fac câțiva pași. Ieșise din lumină, peste lacul de nuferi, să o pot vedea. Porți ale sufletului se deschiseră, mintea-n loc se oprea, se auzea ca un geamăt fremătarea simțurilor. Se oprise și timpul în fața frumuseții ei! Cine s-o mai oprească? Și de-ai vrea...cum ai putea? Cuprins de farmecele ei, îmi ridic privirea. Te cunosc dintotdeauna. Știu cine ești, spuse iubirea.Te vedeam venind înspre mine......printre puncte suspendate, prin aerul înmiresmat al florilor de nuferi, te zăream.
Ca un pod peste ape, iubirea trecea. Lacul cu nuferi mă chemase, mă atrăgea. Urmăndu-i calea, fără s-o pierd din ochi, pășesc din floare în floare, așteptându-ți atingerea.