Pe al apei catarg
se aude un cânt al iubirii, cântat în surdină de frumusețea unei sirene ieșite în larg. Înotând prin adânc, înălțându-se fericind, își scoate frumusețea la lumină, pe luciul apei maiestuos ieșind.
Poți vâsli mai mult. Te-ai întrebat ce e dincolo de ape? Te-ai întrebat cum le poți străbate să ajungi și mai departe? Dincolo de lumina ei ce-și ia raza Soarelui s-o încălzească, mișcând frenetic reciful de corali în adierea bleu-marin pornită de vânt. Poți vâsli mai mult! Cât de departe? Până la sacrificiul suprem al vieții fără de moarte, jertfind lumea pe care o știi pentru a descoperi taina iubirii celei fără de margini? Asemeni sirenei, dând voce unui cânt al nemuririi transformate în iubire. Și ce te-ar opri să dai picturii tale ce a prins viață, culoarea păsării colibri ce își ia nectarul florii din adâncul cupei de argint? Mă privesc cu uimire cum culori se îmbină pe a ta pictură, întregind începutul unei călătorii ce s-arată a fi un cânt, de la un pol la altul lumea înconjurând. Pictura se desprinde, înfășurându-te. Te pornești printre alge la un drum lung în conturarea orizontului căutând. O lume ce n-o știi, ce nu exista decât prin același vis ce ți se arată de fiecare dată. Visul tău găsise perla viu-sidefie, încrustată în scoica ce a dat viață proprie minusculei insule în marele ocean să dăinuie.
Pe al apei catarg
se aude un cântec cântat de frumusețea unei sirene ce a ieșit în larg.