De vorbă cu Dragostea
Tu cine ești?
Eu sunt Dragostea.
De ce-ai venit?
M-ai chemat.
M-aș dezice de tine. Te tot cântă poeții, ei spun ba că ești înger, ba că ești demon. Că storci lacrimi, că frângi inimi!
Eu nu sunt una. Eu sunt un tot. Eu sunt frumusețea universului din tine. Tu te-ai desprins din mine, ești pe atât de frumoasă precum sunt eu. Amorul vă sucește mintea, când mă desprindeți de el se dă în voi o luptă de supremație. Între trup și minte, sufletul sunt eu. Cel te cuprinde, cel ce-ți dă aripi să vezi lumea dincolo de ea prin ochii mei. Nu vezi tu cum ochii-ți strălucesc? Nu vezi tu cum strălucirea lor se contopește cu strălucirea stelelor cerești? Căldura mea te-nvăluie, eu îți tresalt inima de dor, ești toată un cântec ce se aude. Ești zâmbetul ce răsare. Eu îți aduc în noapte Luna ce te-adoarme, în brațele dimineții îți strălucesc eu in loc de Soare. Eu sunt blândețea, nu-ti fie teamă, așa sunt poeții, mă canta-n fel și chip. Eu sunt bunătatea ce se răsfrânge, tu cauta-ma în tine, mă vei găsi.
Astfel zise Dragostea. Și mă las cuprinsă...sunt însăși Devenirea. Desprinderea. Sunt eu. Sunt una cu ea...eu sunt dragostea.