Îl știi? Jocul frunzelor mici și verzi rupte una câte una până când îți ieșea cum îți doreai.Mă iubește. Nu mă iubește. Mă iubește. Nu mă iubește. Din nou. Schimbă jocul. Lasă o frunză pe dinafară. Ea. Efervescentă. Imposibilă. Cere. Se adâncește în visul ei. Să nu mai fie vis. Ea. Rușinată. Egoistă. Vinovată. Între ele, pleacă. Și revine. Pleacă și el spunând că e pentru mai bine. Îți spune să nu plângi. Dar cum...era a ta, era în tine, îl căuta. Și se face liniște. Aproape știai. Ceva îți spunea. Mă iubește. Nu mă iubește. Mă iubește. Ca să auzi că te cheamă. M-ai chemat? Tu mă chemi? Și mă las chemată...urmăndu-i docilă chemarea.