Câtă bucurie prin cânt și poezie! Ce iubim vine peste noi, ca o minune ce te-nvăluie de o simți. De-am putea fi și peste an tot atât de buni. Ceva se întâmplă totuși de Crăciun. Inima se-ncălzeste, gândul e mai bun. Să fie credința și speranța de mai bine prin lume odată cu nașterea și renașterea lui Iisus? Cu Moș Crăciun care vine? E o magie purtată prin timp de copilărie? Să fie omul de zăpadă...an de an același dar cât de diferit plămădit! Piere orice gând ne bun, pleacă și se risipește. Lasă loc omului nou ce se reînnoiește și el. Natura-i este seamăn, iarna cu zăpada ei spală ființa, o liniștește într-o adormire ce se lasă adormită...fericită pentru o nouă primăvară ce așteaptă cuminte ca să vie. De am știi, de am vedea cum face natura, cum știe ea să iubească, să se dăruie, să își ia, să se renască... Știam și noi cândva, doar ea e mama noastră. Nu așa se spune ~ mama natură?! Natură mamă celor vii...tu de unde vii? Tu cum de știi?