Te chem, iubito, pe plaja de nisip a iubirii noastre, perle ascunse privirii și-au arătat din luciul strălucirii, atunci, pentru întâia oară. Din apele ce-ți scaldă trupul, te chem prin atingerea sărutului, să-ți prind pe buze șoapta mării, sorbindu-i picăturile din părul tău ud. Soarele îsi căuta și el pierdute raze, printre firele ce-ți cădeau ușor pe umeri. Sunt prins între fire de nisip încins și setea de tine. Ca un nebun îți voi pătrunde tainele trupului ce-ți sălășluiesc tăcut, asemeni unui țărm al mării abia atins de valuri. Din nisipul desprins de pe tălpile goale, rătăcind spre mare, voi scrie o poveste de iubire căzută din cer, pierdută printre valuri în secunda următoare, secunda mea ce-i urmează secundei tale, îngemănându-se una pe alta, ispitindu-se, jucându-se cu timpul. Tu nu vezi, iubito, se desprinde o stea, căzând în drumul ei spre mare își unește destinul cu noi, în adâncuri, îmbrățișându-te. Nu te opri, dansează-mi din mare, goală de straie și gânduri. Abastrul mării te prinde atât de bine.