... și apoi iar te întorci la ei
Deși prieteni e mult sau puțin spus. Nu am știut niciodată să definesc prietenia. Ca ceva sacru de care nu mai spui nimic. Ducând-o până la acest înalt devine intangibilă. Imposibilă dar există. Așa că mai ușor îi numesc oameni dragi mie. N-aș zice că ar însemna mai puțin. Ce ți-e drag, ți-e drag.
Am reluat legături vechi cu oameni dragi. Și simt bucuria. Se simte și bucuria lor. Nu aș putea să spun de ce am oprit aceasta bucurie. Poate că devenise ceva obișnuit și își pierdea din farmec. Nu. Trebuie că a fost ceva la mine. Eu am oprit. Poate chiar ne place ideea de început. Și te dezici de toate. Nu pentru că nu îi mai vrei ci pentru că vrei din nou. Atunci de ce revii? Și te întorci. Și iar îți dau ei din ei înșiși. Și eu din mine însumi lor. Bucuria revine și mai mare. Atât de mare că pare de data asta că n-o mai lași. Până la un nou inceput. Nu contează unde. Tot început e.