Am întrebat, ce e dragostea? Nu a stat pe gânduri o clipă. Știa. Dragostea e un gest care implică dragoste. Nu gest, nu dragoste. In engleză, cum spusese, suna parcă mai bine ~ no gesture, no love ~ O expresie a ceea ce simți, ce vine fără tine, ce ți se dăruie, ce o dăruiești, ce se contopește. O expresie a unui gest. Un gest exprese ce vine din adâncurile din tine cu care vii pe lume. Și am întrebat. Ce e sexul, actul mângâierii depline? Am citit că e implinirea dragostei.. Că el nu se desprinde de iubire, Ca un tot, parte din tine în același timp în minte, trup și suflet, contopind, intregind-o. Și am întrebat, pe cel ce știa ce e dragostea. Dacă dragostea e un gest de dragoste, de ce își face loc printre ? Ba ca un nebun se strecoară! Știa. Mi-a spus mai multe. Tot așa. Este expresia fizică a dragostei. Adevărata dragoste întotdeauna va accepta sexul pentru că ei amândoi cred că nu greșesc, că nu e nimic greșit. L-as fi întrebat, cât ține dragostea? De ce se stinge? Ce rămâne după? Rămâne undeva să îți susțină însăși viața?
O cântă poetii dintotdeauna. Ieri am văzut un film în care era o bătălie, soldați bravi, de ambele părți, mureau pentru un crez al lor sau al comandantului lor. A fost un moment emoționant. Înainte de marea bătălie, comandantul îl cheamă pe sfetnicul lui de oaste. Îi cere să îi spună o poezie înainte de dimineața ce o să vie, cea care aduce prăpădul. Și începe ~ Ce ar fi trandafirul fără tine, iubito? Ce ar fi toată gradina de trandafiri fără tine? Ce ar fi soarele fără tine, iubito? Ce-ar fi însăși lumina fără tine?~ Nu îmi amintesc exact dar o sa caut poezia. Și se lăsase acel moment în care nimic altceva nu exista, decât poezia și dragostea. Și acum, coborând la cele lumești, te întrebi, cum supraviețuiești fără dragoste? Să mă fac înțeleasă. Nu e numai dragostea dintre cei doi. Ea e parte din marea dragoste dăruită, creată odată cu noi în ființă.
Ca în acea bătălie, e o junglă continuă afară. Pe ce cărare să apuci? Unde să te duci? Să fugi? Și ne creăm propriul univers, format și el din universuri paralele, ce nu interferează, ce nu se ating cu lumea. Spune Freud bine, cum că îți făurești vise să poți accepta realitatea. Sau, tot Freud spune ~ " Visele sunt o proiecție a realității iar realitatea o proiecție a viselor". Îți poți făuri propria realitate? Ce nu interferează, ce nu atinge, ce nu se intersectează? Ce nu rănește, doar cum ar putea,..ea e dragoste. Spunea cineva " Fericirea ta pe nefericirea mea"? Da, nu merge. Unde e atunci dragostea din dragoste? Și dacă...dacă ai o lume a ta in care lași să pătrundă cineva pe care-l chemi și care pricepe mesajul tău, care te cheamă și el? Dacă o poți crea realitatea? Cea pe care o cauți, cea în care ți se spune să nu te îngrijorezi, cea care îți dă libertatea de a trăi într-o junglă verde și luminoasă, una ferită, din afara junglei de afară. Libertatea de a iubi. Nu, nu ți-o poate lua nimeni.