Poezia a ieșit din sfera dragostei
a intrat în sfera Poeziei.
O zi te fericește. O zi te necăjește. Cum te-ademenește! Dragostea. Dar să ne reîntoarcem la poezie. Poezia de dragoste înlănțuie pe orișicine. Te duce pe culmi nebănuite. Te lași dus de ea...Ți se pare o nebunie. Nu. E poezie. Ți se pare că și-a ieșit râul din matcă. Se revarsă peste tine. Nu. E poezie. Unde este dragostea atunci? Nu-mi spune că totul e poezie! Ea face prăpăd în jur! Îsi ia și libertatea de a fi tu. Își ia dreptul de a vorbi în numele Dragostei. Eliberarea din mirajul iubirii e acel ceva ce ceri în speranța unui nu.Si totuși îl ceri. Te-ai elibera de mirajul ei. E forma în care ai intrat voit. Libertatea nu ți-o poate lua nimenea, e însăși forma de a fi. Te vei lupta pentru ea până la moarte. Acel miraj dulce amarui care își cere eliberarea e o formă de apartenență voită. Ai intrat singur in ea. Nu îți mai aparții ție însuți ci celuilalt pentru că așa simți să te dăruiești.Dacă mă întrebi, voi spune nu. Dacă mi-o ceri, voi spune da. Necondiționat. Dacă mi-o ceri te voi ajuta să te eliberezi de mine. Eu știu că nu o pot avea. Așa cum o cunosc eu există doar în mintea mea. E vibrația pe care i-am dat-o eu. Nepământească. O las să iasă la lumină doar încondeiată. Așa te-a prins pe tine. De ce scrisă? Poate de aceea Eminescu și-a îndreptat privirea căutând-o printre aștri! Dacă mă întrebi, voi spune da. Conditionat. Dacă mi-o ceri, voi spune da. Necondiționat. Te voi ajuta să te eliberezi.