Între viață și moarte...
...printre tranșee și gloanțe, se aude de departe armonia unei priviri aducătoare de liniști. Sunetul unei harmonici ce alungă teama, să nu mai fugi continuu. Te încolțise frica ce-o întâlnești la tot pasul. Pe stradă, prin țări vecine. De parcă-i fi în Vestul Sălbatic printre schijele ce șuieră pentru o bucată de pământ ce nu-ți aparține! Ți se ia din viață, din dragoste, din tot ce aveai sfânt, lăsându-te pustiit. Văduvit. Isi pierde mama copiii, își pierde femeia zâmbetul. Iși pierd copiii tata. Rămâne tristețea celor rămași vii! De departe se aude sunetul unei harmonici, o privire ce se arată printre strigăte, printre jalea unui dor de pace de nestins. E privirea bărbatului ce ți se întoarce acasă, privirea ce-ți lipsea, cea ce liniștește, ce risipește frica de azi, de mâine, Armonica lui îți schițează un zâmbet aproape uitat, te simți iar ocrotită tu, iar el își face scut din privirea lui, nimic să nu te mai atingă.