Până la tine nu știam cine sunt. Așa îmi spuneam că vin din necunoscut. De unde visele vin. Tu vii și mai de departe. Unde e tăcerea nemarginirii, cea fără de grai. Nu te pot ajunge. Nu te pot atinge nici cu iubire. Tăcerea ta îmi vorbea prin muzică, nu prin cuvânt. De parcă striga tăcerea ta... așa am ajuns la ea. Printr-un vis. Și ți-am găsit blândețea. Frumusețea nevăzută. Cât de suav, cât de alb, cât de rece. Ca un fulg de nea ce cade necontenit pe fața mea. O iau cu mine ninsoarea de ieri. Până la tine nu știam de lumescul viselor ce pier.