Îmi ești iubită, tu, izvorând. Stânca ta mă strigă din mare, glasuri spre cer înălțând.
Îmi esti iubită, tu, pietruită. Pe cărări de munte, brazii tăi îmi cântă.
Îmi ești iubită, tu. Câmpia ta îmi adăpostește macii în lanurile de grâu.
Îmi ești iubită, tu. Dunăreano! Traversând un drum lung, apa și-a găsit aici vecia.
Îmi ești iubită, tu. Înfiptă. Între munți piatra ta îmi stă luminând de strajă.
Castel năruit, ce ți-ai scris basmele cândva, ce versul a prins în cuvânt visarea de dincolo de vis, unde-ți sunt poeții și oștenii falnici?
Îmi ești iubită, tu. Doinind. De jale, de dor, de plâns, de răsunet de clopote ce ne chemau precum cristalele își cheamă apa să se adune. Nerostită-ți înflorește chemarea pe buzele tale de-acum pecetluite.
Cusută cu Ie, brăzdată cu flori de câmpie, iubită, îmi esti, tu.