În urma pașilor tăi
se vedea soarele luminându-te, te plimba cu el. Prin crânguri luminate, pe la fereștri portaluri deschise în alte lumi ce visele contopesc formând sori, abstracte picturi ale imaginației. În regăsirea ta, cum te-ai găsit? Ce porți ale sufletului ai deschis și câte s-au închis în urma pașilor tăi să ajungi la tine însuți. Pur, dezbărat de glasuri. Alb. Neîntinat, dezbărat de memorii. Un întuneric atins de o stea. Și așa Soarele te-a văzut. Și te-a luat cu el, prin frânturi colorate de toamnă să le vezi în splendoarea lor, de ce au fost create. Și te-a purtat peste tot, luminându-ți ochii. Îți trimisesem un vis de-al meu să te ajungă, să te pornești spre călătoria înspre tine. Ce drum lung, presărat cu lacăte de amintiri blocate pe interior. Eram acolo pe un drum nevăzut și eu. Îți vorbeam pe căi neștiute survolându-ți mintea prin gânduri gânduri. Câte porți ai închis în urma pașilor tăi să ajungi să te vezi? Eram acolo și eu.