Totul mă inspiră. Cuvinte spuse sau nespuse cer cuvinte scrise. Muzica mă duce pe tărâmurile ei din înalt și cobor nu că aș vrea, mă cheamă ea... inspirația. Secunda scrisă ce trece în clipe de neființă, pierdută de n-o așezi pe loc în marea de dorință, de a lăsa să fie pe vecie. Știută, neștiută, e a ta, plecată să ajungă...undeva, că doar a fost la mine, ea, inspirația.
"Ce e intre noi doi?
E ceva.
Ce?
E ca zăpada ce se așterne și umple gardurile cu nea.
Tu ai vrea?
Da.
De chiar?
Nu
Atunci cum?
In vis, nu aievea.
Nu știu așa.
Te voi învăța...
Să visezi."