Un freamăt mă cuprinsese
și încolțise teama, Inima bate mai tare când oprești orologii și schimbi voit timpuri în mișcare.
Mă depărtasem. Mă cucerise poezia din înaltul ei, nu mai erai doar tu printre versuri. Asemeni norului ce se joacă prinzând forme geometrice, trasând contururi uneori iar alteori jucându-ne feste, i-am dat iubirii o formă abstractă ce se contopea printre culorile vii ale unei rime încrucișate. De ce nu-ți simt minunea cântului de azi ca fiind minunată? Mă trezesc trecând prin gând. Intrasem într-o nebuloasă dată de orologiu ce bate reflectând pe ape un punct al imaginației cerești creatoare. Căutându-i sensul, căutându-mi pentru o zi muza în altă parte, am dat peste acel cânt, minunat de-o clipă, în care tu nu mai erai. Era un joc al imaginației creatoare plătind prețul ei pentru a-și găsi sublimul. Dar cum nu știi tu......că printre puncte de suspensie, trasând, se conturează linii ce dau formă, asemeni norului, iubirii noastre. Cum nu știi că poezia, când vine de la tine, e altfel. Mă contopesc în ea cu fiecare vers în parte.
Un freamăt mă cuprinsese...mai spune-mi de acel cânt de azi, să-l simt din nou prin tine, să aud în mine al iubirii cânt cum prinde glas.