Lina's DinCarte

E un gând de ieri. Nu știam dacă pot să vorbesc despre sau nu. Nici acum nu știu. Câteodată gândurile noastre interferează cu vieți, cu oameni, cu ființe despre care în engleza vorbim cu "it". Nu vorbim așa, desigur. Cu lucruri dragi ce nu îți aparțin complet ție sau chiar aparțin complet altcuiva.

Am fost la ei. Am revăzut locul unde trăia fericit Dumbuc. Într-un colț. Pe ecranul monitorului. Pe etajeră. Sub masă, într-un coș. În alt colț, încă un coșuleț. Într-o cutie cu un curcubeu, așa se spune că ei acolo se duc unde este curcubeul, lucruri mici ce amintea de el. Până si boabe de mâncare. La gâtul ei acum un lănțișor cu amprenta de lăbuță. Peste tot era Dumbo. Noi îl alintam Dumbuc. Am pierdut pe cineva care ne iubea mult. Și noi l-am iubit pe el. Jucării. Multe. Candele. Flori. Și o minge. Albastru verzui. Era favorita. Se juca mult. Iubea mingea asta. În amintirea lui și a ceea ce iubea, tinerii au imortalizat mingea și pe el pe un pod desenat frumos, viu colorat. Mingea lui Dumbuc e acolo. Albastră. E numai o minge în tot desenul. E mingea lui Dumbo.