De mă iubești
să ne amintim de pe acuma, cum sub cerul înstelat ne săruta Luna. Cântându-si serenada nopții, ne zâmbea, era îndrăgostită și ea. O rază de lumină ca un gând al ei, atingea gândurile noastre, împletindu-le menirea. Îți vedeam privirea dezbrăcându-mă de straie, în lumina lunii îți apăream și eu, și ea, și dragostea. Spune-mi mâine cum e cu verbul de"a fi", A fi iubire, a fi viață, a fi moarte, a fi tu prin mine însumi, a nu fi. Spune-mi mâine cum e să nu mă simți, să nu mă vezi, să vrei să mă atingi, să mă auzi când te chem. Astăzi, în lumina Lunii ce-și cântă serenada, lasă-ți gândurile toate și cuprinde-mă în brațe, Să fim noi doi una acum aici, atunci, prin visarea de dincolo de vis. Pe când ne vom reîntoarce, mă vei recunoaște că sunt eu, a ta din timpuri străvechi suprapuse, dintotdeauna. De mă iubești.