Nocturna unui asfințit
Cerul se pornise valsând să atingă norii, risipindu-i în nocturna unui asfințit. Îi contopea în culorile soarelui ce apunea. Eram și nu eram in seninătatea zilei ce asfințea. În chemarea serii, vântul îmi adia părul în același ritm de dans cu al pădurilor de brazi ce se legănau. Râul își despărțea, de-o parte și de alta verdele pământului. De-o parte fericirea, și de alta, libertatea. Fericirea, ce inunda pajiștea floriilor de lavandă violet-purpurie, într-un vers târziu, se tânguia după libertatea de peste râul ce le despărțea. M-aș fi făcut punte peste ape să le unesc destinul de a fi aproape. Aș atinge fericirea de cealaltă parte, strigase libertatea. Și apa trecu mai departe înșiruind pe firul ei chemarea lor. Se mai auzea doar vântul ce adie-n falduri, un răsărit al dimineții împletind. În sunet de fluier foșnesc nestingheriți muguri de cireș ce-și deschid floarea roz-sidef. Și libertatea se porni în căutarea fericirii.