Imortalitate
Când o poveste se sfârșește o alta începe. Singură se scrie pe sine într-un ciclu perpetuu. Tânjește după nemurirea timpului care așteaptă un semn. Imortalitate. O clipă ce se așterne zăcută lângă celelalte. Timpul așteaptă și el să își bată clipa, îi fac semn să meargă mai departe. Le vrea pe toate, să le prindă în acele lui oprite...în imortalitate. Săgeți înfipte între pământ și cer, arcuri ce nu se văd, închise, în taină ascunse! Un ceas oprit, ce le-a oprit pe toate. Degeaba le însemn, deageaba le fac semn, ele își țin amintirea, vor să-și mai țină clipa. Timpul nemuririi are nevoie de timp să le fixeze prin memoria țesută din mii de mii de scânteieri. Sclipiri de moment, se conectează între ele, strălucind pe când se trezește viitorul și își cere și el dreptul să fie. Timpul, îl aud cu bate, îl aștept să treacă în drumul lui spre eternitate.