Percepție de sunete
Să fie tăcerea cea ce-ți înțelege vrerea? Cum m-am lăsat cuprinsă de gelozie pe propria-mi poezie! Cum aș renunța și la ea doar să fiu în lumea muzicii alese de tine. Tu vrei poezia să fie punctul cald de întâlnire. Ce îngemănare a unei minuni se-nfiripă printre cuvinte și percepție de sunete! Cum am găsit locul fără nume al perfecțiunii devenirii noastre. Pe ce căi găsisem pașii ce nu știau cum să o pătrundem....e pădurea ce-și deschide-n freamăt zorile, ce-și închide în geamăt nopțile. Să fie visul iubirii eterne ce își cată marea ei... într-o întâlnire cu linia de plutire a orizontului? Ce nume să dau punctelor ce conturează atingerea ce părea de neatins? Călătoria. Sunt viu. Ținutul colinelor. Ploaia ce cade. Fii gentil...într-o menire posibilă a atracției universale.. Flori în păr sau flacăra ce arde nestinsă în Oceanul vieții? Sau poate dansul nopții! Ce poezie ar fi aceea cu titlul "Călătorie prin deșert cu o scrisoare de dragoste în mână". În care zarea se simțea scrutată de un semn ce se arată după soarele dogorâtor. Semnul dat de percepție de sunete. Semnul firii alb albastre, semnul împletirii noastre.